Recenzie "...si la sfarsit a mai ramas cosmarul" de Oliviu Craznic

Recunosc ca initial am fost surprinsa si intrigată sa citesc o carte concepută de un autor roman, datorită impresiei proaste pe care acestia o au in societate, insa la urma urmei suntem romani si trebuie sa ne susţinem, ca o comunitate ce suntem!
   Despre "...si la sfarsit a mai ramas cosmarul" nu am auzit nimic mai mult decat laude, despre tot ceea ce are: fictiune, suspans, totul foarte bun.

   Nobilul decazut Arthur de Seragens este invitat la nunta unei tinere femei. Urmeaza trei luni de petreceri si voie buna, unde toata lumea se va simti bine si se vor distra. Informatiile despre Arthur vin treptat, insa daca stau sa le pun cap la cap descopar un barbat care a ucis un om pentru iubita lui Juliette, despre care din pacate informatiile sunt atat de putine, incat nu pot sa imi dau seama de ce s-a despartit de el si ce s-a petrecut cu adevarat.


   La inceput Arthur nu este descris de nicun fel, asta facandu-ma sa intru chiar eu in pielea personajului, ceea ce as fi facut oricum, dar nu ar fi stricat un portret, dar care vine mai incolo. Cu una cu doua, Arth accepta invitatia, si ajung acolo isi intalneste cel mai bun prieten. Drumul parcurs m-a indus intr-o frumoasa lume a trecutului, pe cand femeile purtau rochii cu falduri din matasuri, si barbatii calareau caii si erau curajosi si drepti. Trecutul poate fi uneori atat de frumos!
     Vicennes este un personaj care m-a impresionat. Desi as fi vrut sa se puna accentul mai mult pe calitatile sale, el este creionat ca fiind un om just, curajos, un prieten la nevoie si inca unul ager la minte.Castelul impunator are niste oaspeti alesi, care fac parte din toate categoriile sociale. Un lucru care mi-a displacut a fost ca erau numeroase personaje, care au fost la inceput descrise, insa apoi am pierdut sirul lor, si inafara personajelor pricipale, nu am reusit sa le mai tin minte.

    Atmosfera care m-a cuprins pe parcursul cartii a fost minunata! Parca vedeam, nu, parca traiam in trecut. La inceput, cand totul a fost bine, m-am gandit ce viata frumoasa duceau ei! Arthur se indragosteste de gingasa, de inocenta Adrianne, superba si tanara, dar care din pacate era logodita.
     Oamenii din acea era erau, din pacate, tot cam la fel de superficiali ca in ziua de azi. Sunt rai, barfitori, si cred orice soapta care le ajunge pe la urechi. Sunt evidentiate impresiile care conteaza si toate aparentele. 
 
    Intriga consta in primul om bolnav. Un slujitor lesina, aparandu-i pe gat doua broboane negre pline cu puroi si viermi. Scarbos! Panica si isterie in castel. Oamenii incearca disperati sa iasa, insa sunt tinuti fortat inauntru, de teama ca boala ce-i infestase sa fie nemiloasa ciuma. Ei bine, ar fi fost usor sa fie ciuma.
     Barbatul moare mai incolo. Dar nu asta e important, ci efectul acestei morti. Incep sa se formeze aliantele, si partea asta mi-a placut mult, desi m-a cam tinut prea mult in suspans cu toata treaba.
     Cand cu greu afla ceva de la un batran al carui nume am uitat sa-l tin minte, Arthur si Vincennes afla ca se confrunta cu ceva mai mare decat isi imaginau: cu vampiri.

   Morti vi care ies din mormant. Mai tarziu, batranul dispare si revine ca mort viu si suspansul este crucial. Mi s-a facut frica! Asta nu mi se intampla adesea cand citesc o carte! Este foarte bine facut.
    Urmeaza aliante, crime, mistere, si mult, mult, mult suspans. Nu am sa mai continui cu actiunea, cu relatarea ei, deoarece va stric surprizele, si nu trebuie povestit niciun cuvand peste ce v-am divulgat eu.

   Sa vedem:

La personaje am gasit eu buba, fiind numeroase si foarte greu de identificat. Nu va faceti griji, nu ma refer la cele principale, cu care te obisnuiesti usor. Ma refer la restul de invitati.Ei, se trece si peste asta la urma urmei.Primele pagini, expozitiunea, a fost placuta. Fiecare pagina ma facea sa iubesc si mai mult povestea. Recunosc ca mi-ar fi placut sa vina mai multe sentimente intime de pe Arthur, avand in vedere ca se nareaza la persoana I, in afara celor foarte puternice ca furie, iubire, indiferenta, frica,etc.

Cartea te tine. Nici nu iti dai seama cand se termina. Dupa asta urmeaza o postfata si o rubrica destinata intrebarilor. Cam atat va pot spune. Sper sa va fi lamurit.


  Nota: 4.4/5

Nou in biblioteca

Abia am asteptat sa soseasca "...si la sfarsit a mai ramas cosmarul" de Oliviu Craznic, carte pe care o citesc acum si nu stiu cum sa estimez, dar cred ca intr-o saptamana jumate voi posta recenzia. Acum, poate si mai devreme. Uitati cateva poze:

Interviu cu Oliviu Craznic

  De data aceasta am luat interviul unui scriitoar roman, autorul cartii (caruia ii multumesc foarte mult pentru timpul acordat si interviu)"...si la sfarsit a mai ramas cosmarul.", carte la care in curand(sa zicem o luna) veti putea citi recenzia.
 

1. Cum te-ai decis sa fii scriitor?

M-am decis să scriu cartea la îndemnul unei prietene – publicasem o carte de Drept şi ea s-a arătat dezamăgită că nu scriu beletristică. Cum nu îmi place să dezamăgesc, am decis să îmi repar “greşeala” cât mai rapid şi să îi ofer un roman care să fie cât mai pe placul ei. Foarte încântată de rezultat, ea mi-a cerut să îl public şi aşa a apărut, în 2010, …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (http://www.edituravremea.ro/...si-la-sfarsit-a-mai-ramas-cosmarul), o carte cu vampiri, mistere, iubiri neconsumate şi obsesii nimicitoare, castele bântuite, fete frumoase, peisaje dezolante, drame, tragedii, pasiuni, violenţă şi orori. Şi cu foarte, foarte multe surprize.

2. De la ce varsta compui?A fost greu sa publici cartea?

De când mă ştiu am avut încercări literare, dar au fost mai degrabă fragmente de roman sau planuri pentru eventuale romane (unele nu le-am abandonat nici acum, sper să se concretizeze cândva). La modul serios, am scris versuri pentru melodii în Facultate, şi am reluat acest obicei tot datorită prietenei menţionate, care este o foarte talentată poetă. Ne-am citit reciproc creaţiile şi aşa s-a ajuns şi la discuţia cu De ce nu scrii un roman?

Nu a fost greu să public, dar asta pentru că am avut, pur şi simplu, noroc. Ştiam că D-na Silvia Colfescu, editorul meu de la Vremea, apreciază acest gen de creaţii şi i-am prezentat romanul. A fost încântată şi mi-a acordat tot sprijinul pe care îl poate spera un autor de la editorul său.

3. Care sunt pasiunile pe care le ai(in afara de literatura)?

Muzica, filmele, tot ce ţine de gotic, de medieval, de mister. Sunt de asemenea interesat de căutarea şi (re)găsirea spiritului uman, a valorilor umane reale, de ştiinţă şi evoluţie.

4. Descrie ...Si la sfarsit a mai ramas cosmarul in 3 cuvinte.

Non omnis moriar. (Not Everything Dies.)

5. Mostenesti pasiunea de la vreun membru al familiei?

Pasiunea pentru citit – ambii mei părinţi sunt profesori de Limba şi literatura română. Şi pasiunea pentru mistere de la bunica mea. Pasiunea pentru scris însă e “creaţie proprie”, ca să zic aşa.

6. Cartea preferata?

Foarte greu de ales, voi numi mai multe: Carmilla (Sheridan LeFanu), Noaptea căpcăunilor (Keith Laumer), Dune (Frank Herbert), La Sud de Capul Java (Alistair MacLean), Jurassic Park (Michael Crichton), Doamna de Monsoreau (Alexandre Dumas)… Cum spuneam, multe.

7. Sincer: ai tinut, sau tii un jurnal personal(intim)?

Nu, dar toate scrierile mele sunt jurnale intime prezentate într-o manieră metaforică. Tot ce a fost sau este important în viaţa mea se poate regăsi printre rânduri sau în spatele acestora.

8. De unde te inspiri?

Am două surse de inspiraţie de bază: istoria (în special partea ei enigmatică şi întunecată) şi propriile trăiri. Din acest motiv scrierile mele apar verosimile – chiar dacă întâmplările prin care trec personajele ţin de fantastic, reacţiile, comportamentul, caracterul eroilor şi al eroinelor sunt desprinse din realitatea trecută sau imediată.

9. De unde ai avut motivatia si perseverenta pentru a continua scrisul? Este destul de greu sa concepi un roman intreg, nu?

Nu mi s-a părut greu – a mers de la sine. Mai greu mi se pare să scriu povestiri – într-o proză scurtă nu ai spaţiul necesar pentru a dezvolta personajele sau a pregăti efectele, de aceea şi prozele scurte memorabile sunt atât de rare. Motivaţia şi perseverenţa mi-au venit de la amica despre care am vorbit mai sus – chiar am dorit să mă ridic la nivelul aşteptărilor ei şi mă bucur că a fost mulţumită de rezultat. Şi eu am fost. Şi, se pare, la fel au fost şi editorii, criticii şi cititorii. De la aceştia a venit... continuarea motivaţiei – nu puteam să îi las baltă, odată ce îmi acordaseră încrederea.

10. Unde scrii de obicei, si la ce? Ma refer, pe un caiet sau pe laptop/calculator/tableta etc.

Întotdeauna la computer. La început mai îmi făceam notiţe pe agendă, dar am renunţat – acum prefer să îmi compun cartea în gând şi să o aştern apoi cât pot de repede pe “hârtie”.

11. In adolescenta citeai fictiune, sau clasici? Tineretul nu prea mai apreciaza clasicii, si nici eu, ok, pentru ca fac parte din el. Dar tie ti-au placut?

Depinde – pentru mine, Edgar Allan Poe, de exemplu, este un clasic, şi este unul dintre autorii mei preferaţi. Dacă te referi prin clasici la literatura banală, cotidiană, “de manual”, nu, nu îmi place şi nu mi-a plăcut niciodată, deşi am citit destul de mult şi în acest domeniu. Literatura înseamnă în primul rând imaginaţie, înseamnă situaţii, trăiri şi personaje extraordinare, nu “scene de viaţă”; întâlnim “scene de viaţă” la tot pasul, nu mai avem nevoie să şi citim (sau să scriem) despre ele.

12. Cand e ziua ta si cati ani ai?

M-am născut pe 1 noiembrie, de Ziua Morţilor, în oraşul transilvănean Lupeni. Fac 34 de ani.

13. Ai un citat preferat? Daca da, care e?

“Dumnezeu să ne dea înţelepciunea de a vedea Binele, voinţa de a-l alege şi puterea de a-l îndura”. (King Arthur)

14. Un mesaj pentru cititorii ...Si la sfarit a mai ramas cosmarul sau pentru aceia care vor sa o citeasca, dar nu sunt pe deplin convinsi.

Cititorilor mei le mulţumesc pentru că au fost şi sunt alături de mine în această călătorie, care nu este deloc uşoară. Un scriitor fără cititori nu este scriitor. Pentru cei care vor să citească cartea dar nu sunt pe deplin convinşi, voi cita din două cronici dedicate romanului meu: 1. Mircea Pricăjan, în revista Familia, articolul Momentul Walpole în literatura română: “Recunosc că am fost sceptic la început. (…) Ei bine, după primele pagini a trebuit să mă recunosc înfrânt. Scepticismul meu nu avea temei. Dar chiar deloc. … Şi la sfârşit a rămas coşmarul este un adevărat roman gotic, (…), este un text executat cu măiestrie, respectând la sânge (!) normele genului, este rezultatul unei intense munci de documentare (pe coperta a IV-a ni se spune, de altfel, că este bazat pe cronici medievale) şi-a unei foarte bune cunoaşteri a temei. Pe scurt, Oliviu Crâznic ştie despre ce vorbeşte. (…) Poveste trepidantă, altfel spus, cu multe întorsături de situaţie, cu fiori, cu fantome, vârcolaci, incubi, cu tot ce trebuie şi acolounde trebuie pentru a-mi spulbera mie scepticismul”. 2. Ema Stere, de la Radio România Cultural, în revista Bewhere: “Oliviu Crâznic păşeşte cu curaj pe un tărâm ficţional destul de riscant şi foarte puţin vizitat la noi – dar o face foarte bine. (…) Crâznic este, fără îndoială, un connaisseural genului gotic (ce combină spaimele horror cu bucuriile iubirii romantice). (…) Cu un decupaj cinematografic şi un suspans bine strunit, ...coşmarul vă va tulbura nopţile până la sfârşitul lecturii şi probabil şi după. Dar până atunci, veţi fi învăţat cum să vă purtaţi cu strigoii francezi: româneşte”.

15. O ultima intrebare: cum ti se pare blogul meu Heart of Darkness?

Apreciez foarte mult blogurile dedicate literaturii fantastice, adevărate “focare de cultură” pentru tineri şi pentru mai puţin tineri. La Heart Of Darkness pe mine m-a atras titlul, deoarece Inima întunericului de Joseph Conrad este printre operele mele preferate. Nu ştiu dacă de acolo te-ai inspirat cu titlul, dar pe mine m-a “sedus”. Odată intrat pe blogul tău, am găsit multe lucruri interesante, şi pentru activitatea ta nu pot decât să te felicit. Chiar dacă cărţile Young Adultnu reprezintă procentul majoritar în lecturile mele, consider acest segment va avea rolul său în literatură şi conţinând mai multe realizări notabile – dar, mai cu seamă, poate reprezenta un segment de trecere către genuri mai “Adult”, dark(medieval) fantasy, gothic, horror, dark sf. Cunosc multe tinere care au început cu Twilight şi au ajuns la In A Glass Darkly. Şi este de admirat faptul că avem în România atât de mulţi cititori pasionaţi, indiferent ce gen literar preferă. Aşa cum spunea G.R.R. Martin, cel care nu citeşte trăieşte o singură viaţă, cel care citeşte trăieşte mai multe vieţi – câte una în plus cu fiecare carte citită.

   Ce parere aveti? Voi v-ati cumparat cartea?  Pentru cei care inca nu, o puteti achizitiona de la una dintre urmatoarele edituri/librarii online:

Vremea

Libris